Taifas levantin cu o Divă...

Oana Dugan

În seara de 5 noiembrie 2015 a fost prima repetiţie pe scena Muzicalului gălăţean pentru spectacolul cu La Traviata de Giuseppe Verdi, având-o în rolul Violettei Valery pe celebra soprana româncă Elena Moşuc. Cum generozitatea profesională a Divei este de-acum bine cunoscută publicului român, Elena Moşuc rivalizând în apariţiile sale pe scenele diverselor teatre de operă din ţară cu Maestrul Enescu, cel pe care gloria nu-l împiedica să-şi reverse talentul şi dăruirea cântându-le soldaţilor răniţi în război, am îndrăznit să pornim de la afirmaţia Domniei Sale, „io son l’umile ancella del Genio Creator”, savurând tihna unui taifas molcom în trei[1], aşa, ca la Gurile Dunării sau la Poarta Levantului...

Oana Dugan: Cu câţiva ani în urmă, afirmaţi într-un interviu: „trebuie să fim umili în faţa artei căci ea este cea care ne creează pe noi, ea ne face artişti. Io son l’umille ancella del Genio Creator.” În ideea faptului că suntem un transmiţător şi un releu, în special artistul, între Geniul Creator şi public, pe care trebuie să-l modificăm într-un fel sau altul, vedeţi deosebiri sau asemănări între actorul vechi, al teatrului antic, al tragediei greceşti şi cântăreţul de operă, mutatis mutandis?

Elena Moşuc: Chiar am văzut acum Troienele la Iaşi şi mă gândeam la asemănarea cu opera. Amândouă sunt foarte profunde, opera mult mai complexă, iar pentru mine este modul meu de exprimare. M-am gândit mereu că opera, mai ales prin muzicalitatea intrinsecă, este mult mai intensă. Iar pentru mine, acest mod de exprimare (mai ales după ce m-am hotărât să-mi dedic cariera muzicii), este unul prin care pot ajuta. Muzica este, de fapt, o terapie. Sunt clinici unde diverse boli includ terapiile prin muzică. Sunt însă persoane, fani, care mi-au spus că vibraţiile muzicii pe care o interpretez, vibraţiile vocii mele, inflexiunile sonore ale acesteia, le fac bine.

Sfârşit de toamnă muzicală cu un avatar al lui Nae Leonard – marele tenor român Vasile Moldoveanu

Oana Dugan

Nu. Nu am luat-o încă de tot razna când afirm în titlu faptul că Vasile Moldoveanu este un avatar al lui Nae Leonard. Cu ocazia Galei Tinerelor voci de operă desfăşurate la Galaţi, pe 16 nov. 2014, urmare a cursurilor de master class susţinute de marele tenor român, scenografa teatrului gălăţean a încercat să-i realizeze Maestrului un portret în cărbune „la tinereţe”. Cum cel după modelul „viu” a ieşit în cele mai mici detalii, portretul unui „aer de altădată”, încercat pesemne după vreo fotografie „de tinereţă” a maestrului a revelat chipul… lui Nae Leonard! Acest fenomen l-a determinat pe directorul instituţiei gălăţene să afirme că fenomenul a fost cu adevărat neaşteptat şi... uimitor! Cum „tenor la tenor trage”, întâmplarea a avut loc taman în „Casa” lui Nae Leonard –  Teatrul Muzical gălăţean – ca un făcut sau nu, poziţionat nu în buricul târgului, cum ar şedea bine unui teatru – ci chiar pe buza Bădălanului  unde s-a născut Leonard…

Oana Dugan: Pentru români, vocea lui Vasile Moldoveanu înseamnă în primul rând Gastone conte de Letorières din înregistrarea de aur cu Virginia Zeani, Nicolae Herlea şi Ion Buzea, a Traviatei, producţie a Electrecordului. Cum aţi ajuns să fiţi distribuit în această înregistrare alături de generaţia de aur a operei româneşti?

Vasile Moldoveanu: Noi eram tineri studenţi, eram angajaţi deja la Opera Română. Abia îmi începusem cariera şi pentru noi aceasta era o ocazie din două puncte de vedere: unul pentru că erau nişte capete de afiş, precum Herlea, Zeani, era Buzea, care deja se afirmase în acea perioadă şi în al doilea rând era şi interesul pecuniar, pentru că totuşi puteam să supravieţuim… Mai cu o apariţie la o televiziune, mai cu o emisiune la radio.

O. D.: V-aţi fi dorit să cântaţi rolul lui Alfredo, în locul lui Ion Buzea?

V. M. : Nuuu! Absolut deloc. Eu nu am mai cântat Alfredo, chiar şi în cariera mea de 45 de ani pe scenă nu am mai cântat decât o dată, cred. Şi aceasta la început. La Garnier a fost. În primele apariţii pe care le-am avut, am făcut o Traviata sau două şi apoi am fost angajat pentru un repertoriu totalement différent.

O. D.: Vă întreb aceasta deoarece ascultătorul, cu un auz „dat puţin muzicii”, odată ce-l ascultă pe Ion Buzea, este încântat. Dar, de îndată ce aude vocea pătrunzătoare, briantă, generoasă, mult mai „sonoră” decât a lui Ion Buzea, a lui Gastone, adică a lui Vasile Moldoveanu pe acea înregistrare, devine profund mirat şi dintr-o dată se întreabă: „Dar oare de ce acest tânăr, la vremea respectivă, nu a fost el distribuit în Alfredo?” Opiniile multor melomani sunt că vocea lui Vasile Moldoveanu ar fi fost mult mai adecvată în înregistrarea de anvergură a Electrcordului şi pentru acest lucru v-am întrebat dacă v-aţi fi dorit să faceţi rolul. Au existat cumva alte impedimente, eventual de ordin politic?

V. M. : Nu, nu, de ordin politic, nu în acea epocă. Impedimentele politice au apărut toate după ce am plecat eu din ţară. La vremea respectivă Ion Buzea se afirmase deja internaţional. Eu, şi atunci, şi acum, îl apreciam foarte mult, Nelu fiindu-mi chiar prieten şi azi, având o voce splendidă şi făcând datorită acesteia o frumoasă carieră. Era o ocazie să cânte acest rol, era deja un tête d’affiche şi distribuirea lui era absolut firească şi trebuie să recunosc că nu mi-a trecut vreodată prin minte să fi râvnit la rolul lui Alfredo. Din contră. Am fost fericit că m-au acceptat pentru Gastone.