Interviu cu Octavian Sărbătoare -iulie 2009
O.D. - V-aţi întrebat vreodată dacă afirmaţia „les grandes esprits se rencontrent” este valabilă? Nu gratuit vă pun această întrebare. Cu o zi înainte de începerea Congresului de Dacologie din acest an ţinut la Bucureşti, vă citisem autorecenzia la Iubire în India publicată în Oglinda Literară nr. 90 / iunie 2009 şi interviul al treilea din seria realizată de Editura Flori Spirituale din Deva, apărut în aceeaşi prestigioasă revistă de cultură şi literatură. Ştiind că urma să particip la congres, mi-am dorit să vă fi putut întâlni şi cunoaşte cu această ocazie! Culmea e că acest gând şi această dorinţă par a fi avut rol premonitoriu. Acum că v-am cunoscut, neloial făcând uz de vagi cunoştinţe „oculte”, pot afirma cu mâna pe inimă că am întâlnit un spirit exaltat, „mărit, căci a văzut idei”, ca să-l parafrazez pe Camil Petrescu, un spirit cu profunde calităţi mediumice aş putea zice, un spirit aflat pe o continuă cale a evoluţiei şi perfecţionării…
O.S. - Vă mulţumesc pentru aprecieri. Spiritele, sufletele, care au valenţe comune se întâlnesc deoarece universul este conştient. O spiritualitate nouă se conturează, noi românii, urmaşii geto-dacilor, suntem parte dintr-o mare trezire care emerge. Întreaga omenire evoluează, pot spune că arealul carpatin are un rol esenţial. Mediile universitare (eu fiind conectat cu cel al Universităţii din Sydney) au observat cu claritate o renaştere spirituală globală care se conturează treptat.
- V-aţi pus vreodată întrebarea dacă faptul că v-aţi născut şi hrănit din cernoziomul traco-geto-dac al acestui teritoriu a contribuit în vreun fel la obţinerea unei diplome de Bachelor of Arts with Honors şi Master of Arts with Merit?
- Studiile mele la Universitatea din Sydney (The University of Sydney) m-au format ca cercetător în domeniul religiilor. Am abordat cercetarea cu seriozitate şi dedicaţie. În decursul ei, aria de interes major a fost hinduismul. Pe această fundaţie am pornit la conceptualizarea zamolxianismului modern. Impulsul a fost intern, rolul principal l-a avut viaţa mea în România, şi prin urmare filonul ancestral traco-geto-dac, încă persistent în arealul carpatin.
- În ce măsură consideraţi că aveţi capacităţi spirituale diferite de omul comun?
- Sunt un om raţional, în acelaşi timp considerând că putem trăi o spiritualitate raţională. Capacităţile spirituale de excepţie sunt la îndemâna oricui; astăzi vorbim de un univers conştient, iar omul se poate ridica la gradul de creator, de demiurg. Aceasta este spiritualitatea emergentă a viitorului.
- Care au fost situaţiile de viaţă (dacă au fost…) ce v-au determinat să luaţi calea cercetărilor spirituale în patria manifestărilor lor celor mai profunde – India?
- India reprezintă o fascinaţie pentru cercetătorul în domeniul religiilor. Ţara este un creuzet ce nu poate fi neglijat de cel care abordează în mod serios acest domeniu. Ar fi foarte multe de spus în acest sens. Împortant de menţionat este faptul ca India are un imaginar religios extrem de bogat. Straturi de concepţii spirituale se depun de mii de ani în mentalul oamenilor. Aceste retenţii de idei au creat cea mai vastă şi diversă bibliotecă spirituală a umanităţii. Profunzimea spiritualităţii Indiei este unică.
Am pornit către India dintr-un imbold interior. Ulterior am realizat pârghiile care mă direcţionau. Păstram în mine valenţele spirituale ale Carpaţilor, paradigme care s-au clarificat acolo în India. Paralelele de idei sunt uimitoare. Sufletul românului care păstrează credinţele în zâne şi zei se simte acasă în India. Eu cred în frumuseţea imaginarului zânelor, zeilor şi în credinţele populare precum sunt Sânzienele, Dragobetele, Caloianul, şi toate frumoasele obiceiuri populare ale românilor.
În India am trăit vitalitatea şi frumuseţea acestor idei pe parcursul celor şase vizite de cercetare. Obervând că astfel de concepte formează o religie în India, am înţeles că ele sunt o bază de inspiraţie pentru religia zamolxiană existentă în arcul carpatin. India m-a învăţat că noi românii avem un drum deschis prin menţinere vie a credinţelor populare evoluate din spirtualitatea geto-dacilor. Astfel s-a născut proiectul meu de renaştere a zamolxianismului modern.
- Ce anume v-a determinat să emigraţi în Australia? Ce anume, mai departe, v-a îndreptat paşii pe urmele gigantului Eliade?
- L-am admirat pe Mircea Eliade încă din copilărie. Australia a fost alegerea mea deoarece era mai aproape de India decât SUA sau Canada, unde puteam să mă stabilesc. Nu am regretat niciodată pasul făcut deoarece religia aborigienilor a servit ca inspiraţie de idei asupra faptului că acele credinţe orale menţinute de veacuri constituie o religie în sine. Paralela cu religia zamolxiană existentă în credinţele populare ale românilor a fost evidentă. Am îmţeles astfel că dacă religia orală a aborigenilor australieni a putut fi conceptualizată, tot aşa se poate întâmpla şi cu zamolxianismul modern. Aceste idei pot face parte din paleta de proiecte ale oricărui cercetător în domeniul religiilor. Aportul meu vine din această perspectivă, nu dintr-o mistică speculativă de idei.
- Ce anume v-a determinat să construiţi un întreg univers literar al căutărilor spirituale în fascinanta Indie?
- India m-a proiectat într-un univers spiritual din care am cules inspiraţie pentru scrierea a peste 20 de cărţi despre spiritualitatea hindusă. Câteva au apărut şi în România. Multe dintre aceste cărţi se găsesc liber de a fi citite pe internet. Totuşi în cele din urmă căutările mele spirituale în India m-au adus la spiritul arealului carpatin. Conceptualizarea zamolxianismului modern, la care lucrez în prezent, doresc să fie fructul tuturor peregrinărilor mele prin India.
- Vă consideraţi un urmaş al lui Mircea Eliade în ceea ce priveşte experienţa indică şi urmările acesteia?
- Sunt urmaş spiritual al paşilor lui Mircea Eliade. L-am ales ca mentor deoarece am văzut în el cercetătorul în ştiinţe sociale dedicat studiului religiilor la rădăcinile lor. Aşa cum Eliade a ales calea obiectivităţii cercetării religioase, tot aşa şi eu doresc să contribui cu munca mea de cercetare în acest domeniu. Am ales zamolxianismul modern ca ţintă. Spre deosebire de Eliade cercetarea mea nu este în domeniul istoriei religiilor ci în religiile vii ale zilei, cazul zamolxianismului modern este cel mai relevant.
- Toate scrierile Domniei Voastre, mă refer la cele de ficţiune, au o caracteristică dominantă, anume aceea de a transmite idei profunde care au frământat şi încă mai frământă omenirea dar şi un răspuns cât se poate de simplu la aceste veşnice întrebări considerate de mulţi, mai ales de ştiinţa oficială, carteziană, drept retorice. Aţi intenţionat mai mult decât atât?
- Prin paleta largă de idei prezente în scrierile de ficţiune vreau să abordez profunzimile pe care omenirea le-a căutat din toate timpurile. Voi introduce astfel de concepte în codul de legi al zamolxianismului, proiect la care lucrez în prezent.
- Cum a prins contur zamolxianismul ca idee şi credinţă religioasă pentru poporul român?
- Există două surse care au contribuit la „naşterea” proiectului meu. Una este cea hindusă legată de călătoriile mele în India, iar cealaltă este cea a aborigenilor australieni. India m-a învăţat cum se trăieşte o religie bazată pe legătura simbiotică om-natură. Conceptualizarea religiei aborigenilor în ultimii 20 de ani de către cercetătorii australieni în domeniul religiilor m-a convins că tradiţia orală religioasă are viitor.
Aplicând aceste două surse la zamolxianismul existent oral în arcul carpatin am ajuns la concluzia că proiectul meu este viabil. Prin urmare noi românii putem conceptualiza o religie care este vie printre noi, rămâne doar să o scoatem la suprafaţă, aşa cum au procedat cercetătorii credinţelor aborigenilor australieni. Dacă un astfel de research a dat rezultate în Australia, tot aşa un proiect de renaştere a zamolxianismului va avea succes. Chiar dacă nu sunt eu cel care va face aceasta, vor fi alte generaţii de cercetători în domeniu. Viitorul este de partea zamolxianismului.
- Cum evaluaţi (la modul non-idealist, strict realist) şansele zamolxianismului de a prinde rădăcini şi de a evolua ca o religie eficientă?
- Mizez pe raţiune. Pe de altă parte există „perisabilitatea” religiilor vechi şi naşterea celor noi. Cine ar fi crezut în vremea antichităţii că o religie precum a fost cea egipteană veche va apune? Gândiţi-vă la construcţiile gigantice, piramide şi temple făcute pt. a dăinui o veşnicie. Şi cu toate acestea religia vechilor egipteni a apus. Astăzi, în epoca tehnologiilor avansate, suntem încă impresionaţi de spiritul religios care a animat pe acei oameni când au construit acele splendori. Nu putem spune despre ei decât că erau profund dedicaţi venerării zeilor lor.
Tot astfel se va întâmpla şi cu religiile zilelor noastre, cu precădere cele care nu se adaptează timpurilor. Creştinii de astăzi, în marea lor majoritate, nu pot concepe că într-o zi puternica lor religie va avea soarta celor care în vremelnicia timpului s-au stins. Dacă o religie precum a fost cea a egiptenilor a pierit, cu cea creştină se va întâmpla la fel. Catedralele şi bisericile de astăzi, care sunt ca nişte cutii de chibrituri pe lângă impunătoarele relicve ale egiptenilor antici, vor deveni obiective turistice tot aşa cum sunt astăzi piramidele şi templele Egiptului antic.
Zamolxianismul modern este o religie emergentă, nu una bazată pe idei învechite. Deşi a existat din vremuri imemoriale, forma pe care o ia astăzi este nouă. Tocmai această noutate îi conferă valoarea, dându-i în acelaşi timp şansele pe care le au ideile spirituale noi. Nu ne întoarcem la riturile sacrificiale ale dacilor, ci construim un crez raţional, bine conceptualizat care să reflecte omul frumos, sufletul real al românului. Nu perpetuăm simplităţi naive, precum sunt facerea lumii în şapte zile, crearea femeii din coasta lui Adam, păcatul veşnic al femeii, etc. Astfel de idei nu au ce căuta în mintea omului mileniului trei. Primitivismul de idei religioase este în agonie, prin urmare religiile care nu se adaptează la descoperirile ştiinţei se vor stinge, adepţii lor vor fi ridiculizaţi şi marginalizaţi de către o societate care nu se va mai complace în naivităţi spirituale anacronice. Trăim vremuri de schimbări profunde la nivelul întregii umanităţi.
Noi românii avem ceva de spus omenirii privind spiritualitatea noastră ancestrală zamolxiană. Religia populară a românilor este vie şi sănătoasă. Am convingerea fermă că treptat se va contura. Avem marele avantaj că astfel de crezuri de spiritualitate primară a umanităţii au persistat în arcul carpatin. Ele vor ieşi treptat la suprafaţă şi vor crea o mare deschidere spirituală printre români. Zamolxianismul va prinde rădăcini pe masură ce oamenii se trezesc treptat la un nou imaginar religios.
- Care credeţi că sunt pârghiile prin care ideea Domniei Voastre şi dorinţa sinceră de a conceptualiza o religie eficientă, vindecătoare (pe toate planurile) unui popor, ar putea deveni funcţionale?
- Viaţa însăşi este cea care va propulsa zamolxianismul. Menţionez că eu nu sunt întemeietor de religie, nu sunt profet, ci un cercetător în domeniul social. Am creat deja o direcţionare de idei spirituale zamolxiene compatibile cu mileniul trei prin cele trei interviuri despre zamolxianismul modern. Ele sunt la dispoziţia publicului pe internet. Poporul român se poate vindeca treptat de durerea în care îl menţine religia anacronică. Desigur că cei care doresc să-şi menţină dogmele sunt liberi să o facă. Nu intenţionez să convertesc pe nimeni la nimic, fac cercetarea zamolxianismului modern existent în sânul poporului român şi o voi face publică în viitor. Tot astfel ar putea face oricare cercetător al religiei populare a românilor.
- Care a fost, în opinia Domniei Voastre, rolul Indiei (al călătoriilor şi căutărilor spirituale în acest univers al filosofiei universale) în conturarea neo-zamolxianismului ca doctrină?
- Aşa cum am menţionat mai sus India mi-a furnizat dovada că un univers religios bazat pe simbioza om-natură este viabil. Este exact cazul zamolxianismului modern în care omul este înfrăţit cu natura. Sunt mari frumuseţi în astfel de idei, omul zamolxian se regăseşte în parteneriat existenţial cu mediul natural, nu este un exploatator nemilos al lui. Doctrinele bazate pe stăpânirea naturii de către om, ideea că Dumenzeu i-a dat omului în stăpânire vieţuitoarele şi natura, sunt anacronice şi falimentare. Priviţi la exploatarea nemiloasă a mediului, la faptul cum ne tăiem singuri creanga de sub picioare. Zamolxianisul modern exprimă sufletul frumos al românului, care pe un picior de plai vieţuieşte simbiotic cu natura, nu este un exploatator doctrinar religios al ei. Aceste idei pot părea naive, dar ele constituie un adevăr care în viitor ar putea schimba orientarea întregii economii mondiale care în prezent, supusă crizelor şi zvâcnirilor nesănătoase, se cutremură din temelii. O nouă bază religioasă predispune la noi valenţe economice.
În India, în hinduism, există o astfel de înfrăţire spirituală. Munţii, pădurile, apele, marea, sunt privite ca având spirite. Tot astfel şi în zamolxianism zânele, personificarea frumuseţiilor naturii au spirite care se manifestă. Avem astfel zâna florilor, zână pădurii, zână apelor, zâna munţilor, etc. Astfel de idei le-am zugravit în cartea mea recentă Pe calea lui Zamolxe: Trezirea străbunilor, existentă pe internet sub formă electronică. Prin urmare India a avut un rol esenţial la proiectul meu de renaştere a zamolxianismului.
- Sunteţi conştient de faptul că multă lume vede în spatele ideii Domniei Voastre de a da o nouă religie unui popor, specifică trăsăturilor de caracter ale acestuia (văzut ca o fiinţă „colectivă”, dacă pot să mă exprim aşa), o influenţă ocultă, destabilizatoare. Ce le răspundeţi „suspicioşilor”?
- Destabilizarea este intrinsecă în creştinism. Religiile sunt fructe ale imaginarului minţii umane, care fiind mai mult sau mai puţin echilibrată, ajunge la dogme care rănesc şi dor. Zamolxianismul modern se doreşte stabilizator al instabilităţii spirituale. Afirm cu convingere faptul că eu nu dau o nouă religie unui popor, ci o conceptualizez din frumuseţea sufletului poporului român. Nici nu intenţionez de a-i satisface pe suspicioşii care pot crede ce vor. Nu intenţionez de a-i mulţumi de unii şi supăra pe alţii. Pur şi simplu conceptualizez spiritualitatea colectivă a românilor, cea care este diferită de ideile creştine, cea autohtonă bazată pe faptul că Dumnezeu este un zeu.
Oamenii se pot raporta la spiritualitate cum doresc, ei pot urma liberi ceea ce cred, să se închine la cine vor, nimeni nu le va lua obiectul venerării. Prin urmare toţi sunt liberi să-şi urmeze imaginarul personal, fie că se numeşte Iisus, sau Buddha, sau Iehova, sau Zamolxe. Suntem liberi să credem în imaginile noastre despre Dumnezeu. Dar calitatea acestui imaginar conteaza pentru om. Una este ca omul să iasă vesel de la adunarea religioasă, alta este să fie în lacrimi. Dacă tot avem o înclinaţie naturală către căutarea lui Dumnezeu eu personal prefer să-l găsesc în frumuseţea naturii, în zânele care mă încântă cu frumuseţea lor, nu în jalea morţii cuiva sau a suferinţei altcuiva cu scopul salvării sufletului. Prefer să fac din viaţa pe care mi-a dat-o zeul Dumnezeu Zamolxe o bucurie. Acesta este zamolxianismul modern, credinţă sufletului omului frumos, vesel, încrezător în viitor, harnic şi cinstit în munca lui. Acesta este românul care se trage din filonul spiritual al geto-dacilor, străbunii nostri.
- Aţi încercat să anticipaţi reacţia oficialităţilor „spirituale”, religioase ale ţării, ale acestui popor de pretutindeni cu privire la lansarea ideilor îndrăzneţe ale Domniei Voastre?
Între America şi România, pe malul stâng al Dunării
Pe 5 martie 2011, Galeriile de Artă gălăţene Nicolae Mantu vernisau expoziţia de portrete a americancei Carol Van Wagoner, misionar mormon venit de mai bine de un an de zile în România. Norocul de a-l avea vecin de scară pe un important om politic local, (aşa s-a exprimat însăşi artista americană) Dl. George Cubasa, i-a deschis porţile atât de procustiene ale Galeriilor UAP din această urbe, porţi rămase închise multor pictori cu ştaif din alte ţări ale lumii. (Sau poate conducerea Galeriilor nu a ştiut la vremea „românească” a respectivilor pictori că aceştia se înrudeau la nivel de „văr primar prin alianţă” cu însuşi cu Preşedintele Consiliului Judeţului?…) Publicul amator de artă americană, care a participat la vernisajul expoziţiei, a numărat figuri interesante, de la oameni politici locali, care mai de care mai „traşi” în penel, până la copii nenorociţi, obiect al activităţilor de misionariat creştin ale soţilor Van Wagoner, de la profesori de liceu, de gimnaziu, medici, şi aventurieri orbiţi de mirajul poligamiei creştine lipsite de obligaţii, la mari figuri ale vieţii universitare locale. Considerată ca o expoziţie de portrete şi doar incidental de peisaje şi câteva naturi moarte, Aplauze pentru Galaţi a stârnit o gamă largă de atitudini atât profesionale, cât şi… tipic balcanice, să le zicem: de la extazul politicos şi pe alocuri ipocrit, stârnit de perfecţiunea talentului Doamnei Carol Van Wagoner în redarea chipului uman, până la „lipsa de tehnică” şi „amatorism” (considerente ivite din invidie, cumva?), de la aprecierile sincere ale eforturilor de a dona unei fundaţii caritabile majoritatea tablourilor sale, până la insinuările mai mult sau mai puţin voalate ale „adevăratelor” intenţii destabilizatoare ale purei credinţe ortodoxe. Aşadar, se poate afirma că vernisajul expoziţiei a rezumat o gamă largă de trăiri, care mai de care mai apropiată catharsisului. Au fost voci care au şuşotit că doar paşaportul american şi mirajul ţării de peste Atlantic au deschis porţile Galeriilor gălăţene pentru o astfel de expoziţie. (Şi aici trebuie să-i dau dreptate unei foste colege americance, profesoară de Business, care îi mulţumea lui Dumnezeu doar pentru faptul că pe lumea aceasta îi dăduse un paşaport american…) Alte voci au afirmat că numai legăturile cu oameni „mari” i-au ajutat lui Carol să aibă o expoziţie, altele au îndrăznit chiar să amintească de „mafia” cultelor neo-protestante, destul de influente în toate straturile sociale şi altele care au opinat că numai dolarii şi valoarea lor la cursul zilei au făcut totul posibil, iar altele au readus din nou în discuţie atitudinea românului în faţa străinilor, extrem de tributară Orientului în toate detaliile aspectelor sale, de la politeţe, curtoazie, deschidere, prietenie şi până la pura ipocrizie…
De la înfierarea cultului mormon de către multe Biserici, inclusiv de cea oficială şi naţională, până la acceptarea acestuia ca pe salvatorul lumii şi al naţiunilor, de la deschiderea porţilor galeriilor UAP, în toată ţara, numai pentru artiştii plastici cu studii de specialitate şi patalama de pictor la mână (garanţie a calităţii actului artistic), până la sinceritatea discursului prozelit sau la formalismul celui oficial şi rigiditatea răspunsurilor diplomatice, un interviu neconvenţional sau, cel puţin foarte sincer în intenţia autorului, se pune înaintea tuturor celor ce doresc să afle adevărata cheie a succesului în viaţă.
Iată-ne, pe malul Dunării ieşind din iarnă cu apele umflate, în cetatea Galaţilor. Ţin foarte mult să vă mulţumesc pentru faptul că aţi acceptat să-mi oferiţi acest interviu. Cu siguranţă şi cititorii noştri vă vor aprecia francheţea răspunsurilor în aceeaşi măsură în care au apreciat sinceritatea mesajului din tablourile Dumneavoastră.
O.D. Cum se face că aţi ales România şi Galaţii ca punct terminus al misiunii Dumneavoastră, într-un anumit moment al vieţii? Sau v-a ales cumva România? După ce aţi petrecut aproape doi ani aici şi după ce aţi întâlnit oameni din toate straturile societăţii (de la oamenii politici de succes ai momentului, profesori, medici, pictori şi artişti până la cele mai defavorizate categorii sociale), cum i-aţi descrie pe români? (Vă rog să lăsaţi politeţea deoparte şi să vă îndepărtaţi categoric de ipocrizie, deoarece nu învăţăm decât din defecte.) Ce v-a plăcut aici? Ce v-a jenat şi, desigur, ce v-a displăcut total în România?
Continuarea pe http://www.aradomain.com/archives/biara2011no2.pdf, pag.19
De vorbă despre carte şi cultură în franco-porturile Dunării
1. Cum v-a venit ideea înfiinţării la Galaţi a unui târg naţional de carte? Care credeţi că sunt şansele ca acesta să se perpetueze, eventual să devină o „tradiţie” şi, de ce nu, să se transforme într-un târg internaţional de carte, la care să participe edituri din lumea franco-anglo-germanofonă?
Ideea mi-a venit, ca sa răspund direct la întrebare, din mai multe surse. Nici nu ştiu care din ele a fost mai importantă. În primul rând, aş spune, de la faptul că fiind managerul unei instituţii „a cărţii şi lecturii”, sunt interesat să promovez o politică de achiziţii cât mai avantajoasă pentru noi (Biblioteca) şi pentru beneficiari. Mă interesează târgurile de carte, „Gaudeamus”, „Bookfest”-ul de exemplu şi nu numai. Am participat, în mari centre culturale şi universitare la diverse manifestări asemănătoare. Să adaug aici şi un fapt divers: făceam câţiva paşi pe Esplanada de la Dunăre cu amicul Sterian Vicol, după o seară ambientată cu poezie şi proză gălăţeană şi, impresionaţi de mulţimea care-şi făcea drum spre Faleză, dar şi de cea aflată la o partidă de table, şah, promenadă cu bebeluşi în cărucioare sau cu câini în lesă, am exclamat: ce loc minunat şi profitabil să-ţi inviţi la lectură şi studiu concetăţenii! Cam aşa mi-a venit ideea să organizăm şi la Galaţi, de ce nu, un târg de carte.
Cât despre perspective, ce pot să spun? Târgul s-a dovedit o manifestare serioasă primită cu căldură de gălăţeni, iar cele 83 de edituri participante s-au declarat chiar mai satisfăcute decât la altele asemenea. Nu văd de ce n-am continua, acum după ce avem deja o experienţă. Şi-apoi gălăţenii o merită cu prisosinţă, sunt receptivi. Galaţii nu mai sunt doar „oraş cumplit de negustori” cum scria cândva poetul Nemţeanu, are instituţii culturale cu bogate tradiţii, multe din ele având obârşia înaintea deceniului „9”. Sigur că ne dorim ca el, „Târgul Axis Libri”, să se organizeze anual şi să devină – internaţional.
2. „Gurile rele” ale urbei susţin că aţi dorit, prin organizarea acestei manifestări să „rupeţi gura târgului”, să puneţi în inferioritate celelalte instituţii de promovare culturală şi literară. Să le dăm crezare?
Oare! Aş vrea eu să fie acesta un compliment şi să „rup gura târgului” în cel mai frumos şi benefic sens. Nu uitaţi că la Galaţi avem de câţiva ani buni un festival de comedie, unul al teatrelor de marionete, avem „Zilele Galaţiului” şi „Zilele Teatrului Nae Leonard”, manifestări culturale de largă audienţă, apreciate la nivel naţional, puţină concurenţă din partea Bibliotecii nu strică, şi-apoi cu toţii nu facem altceva decât să sporim zestrea culturală a urbei noastre, prestigiul şi nu în ultimul rând îi schimbăm pecetea de „oraş cumplit de negustori”.
3. Cât la sută consideraţi că aţi fi fost capabil să organizaţi această manifestare dacă nu aţi fi avut susţinerea politică? În aceeaşi ordine de idei, care credeţi că sunt şansele, în România de azi, ca un animator cultural să reuşească performanţele Domniei Voastre dacă nu are afinităţi de ordin politic?
Eu aş schimba puţin întrebarea. Cât aş fi reuşit fără susţinerea autorităţilor locale ? Cu siguranţă mai puţin! Spun acest lucru pentru că nu se poate realiza la acest nivel nimic fără susţinerea factorilor de decizie locali. Din fericire, aici, la Galaţi cultura s-a bucurat întotdeauna de receptivitate şi sprijin indiferent de culoarea politica a aleşilor locali sau de culoarea politică a managerilor instituţiilor culturale. Aş mai adăuga, scuzată fie-mi lipsa de modestie, că sunt un om pasionat. Chiar îmi place ceea ce fac, sunt un om energic, comunicativ, plin de solicitudine şi, zic eu, am un „feedback” pozitiv de la toţi acei cu care colaborez.
4. Lăsând la o parte statisticile care, evident, sunt îmbucurătoare, care este părerea personală a Domniei Voastre privitoare la concluziile beneficităţii organizării unei astfel de manifestări?
Primul mare beneficiu ar fi pentru Bibliotecă o mai bună relaţie cu editurile, implicit, optimizarea ofertei de carte şi resurse pe suporturi diferite care ar permite un plus de calitate şi eficienţă politicii de achiziţii, inclusiv facilităţile fiscale de care putem beneficia. În al doilea rând un mare beneficiu ar fi pentru iubitorii de carte şi lectură din urbea noastră care sunt şi utilizatorii serviciilor Bibliotecii „V.A. Urechia” între care, o pondere însemnată o au elevii şi studenţii. Edituri bine primite de publicul gălăţean au fost şi cele ale marilor centre universitare care s-au prezentat cu standuri bogate de carte ştiinţifică, cursuri şi manuale universitare. Anul acesta Universitatea „Dunărea de Jos” a fost partener în organizarea festivalului. Nu facem un secret din faptul că anul viitor dorim să atragem alături de noi şi alte instituţii interesate (Universitatea „Danubius”, Inspectoratul Şcolar Judeţean ş.a.). Nu în ultimul rând putem aduce bucurie părinţilor şi bunicilor care vor putea să beneficieze de discount-uri la cărţile şi manualele bibliografiei şcolare.
5. Care au fost cele mai dificile obstacole peste care a trebuit să treceţi pentru a organiza o manifestare de asemenea proporţii?
Timpul (ca durată de pregătire) ar fi primul mare prieten dar şi duşman. Al doilea ar fi vremea, care ne-a fost până la urmă favorabilă, cu toate că ne luasem măsuri de protecţie şi pregătisem, în rezervă şi variante în spaţii închise. Pentru anul viitor ne gândim să alegem luna mai sau începutul lui iunie: sunt încă în activitate instituţiile de învăţământ; nu încep concediile şi sperăm să fie mult mai mulţi gălăţeni pe Esplanadă. Una din dificultăţi a constituit-o receptarea de către rezidenţii din zonă, care ne-au reproşat uneori că sunt deranjaţi de sonorizarea activităţilor artistice. Am rezolvat pe cale amiabilă această problemă. Vă mărturisesc că nu puţini locatari şi-au exprimat regretul la final, invitându-ne să organizăm în următorii ani tot în aceeaşi locaţie.
6. Cum credeţi că s-au prezentat editurile gălăţene la acest târg de carte? Credeţi că prin publicaţiile cu care s-au prezentat şi prin vânzările făcute rezistă pe piaţa editorială din ţară?
Nu sunt în măsură să fac astfel de evaluări. Publicul gălăţean este cel mai potrivit s-o facă şi în mod deosebit dumneavoastră, scriitorii mai ales acei cu preocupări în domeniul analizei şi criticii literare. Un lucru este cert – câştigător beneficiar este gălăţeanul, comunitatea urbei noastre în general.
7. În ce măsură acest târg de carte a fost o afacere, o manifestare politică şi una eminamente culturală?
Sincer, nu agreez întrebarea. Sugeraţi că ne-am fi gândit la business (aşa-i trendul acum) ori pentru noi reuşita manifestării în sine a contat cel mai mult şi este cea care ne-a oferit satisfacţii din toate punctele de vedere. Chiar ţin să precizez că a fost unica manifestare de acest gen pentru oraşul nostru.
8. Aceleaşi „guri rele” ale urbei susţin că „raza de lumină” venită la conducerea Bibliotecii „V. A. Urechia” îşi alimentează zelul din dorinţa de promovare într-o funcţie de conducere mult mai „reprezentativă” pentru capacităţile administrative şi intelectuale ale profesorului Zanfir Ilie. Au dreptate?
Nu este aşa, dar nu neg ca aş avea admiraţie, respect şi recunoaştere pentru cineva care ar dori să promoveze, indiferent dacă profesional sau politic, prin dedicare şi efort fie el „plin de zel”. Fac o mică paranteză, nu ştiu cât de potrivită... Regretatul Nedelcu Oprea, fost director al Bibliotecii timp de 35 de ani şi slujbaş al ei peste patru decenii, era tot „taur” ca şi mine şi tare m-ar bucura să pot să păstrez, alături de admirabilul colectiv, prestigiul acestui lăcaş de cultură („copil de suflet” pentru fondatorul bibliotecii, Vasile Alexandrescu Urechia ) la nivelul la care l-am moştenit şi mai mult decât atât.
9. Comparativ cu „serile de literatură” ale Revistei Antares şi acţiunile de ordin cultural-literar ale revistelor Porto-Franco, Dunărea de Jos şi Dominus, pe ce treaptă valorică aţi aşeza Axis Libri în integrala manifestărilor sale?
Cred că aţi dat deja un răspuns dvs., în sensul că, Salonul literar „Axis Libri” face parte dintr-o „integrală a manifestărilor” culturale având drept scop extensia culturală pentru promovarea creaţiei literare de pe aceste meleaguri, a scriitorilor gălăţeni şi a lecturii în general. Biblioteca, instituţie de cultură pusă în slujba comunităţii caracterizate de diversitate socială, profesională şi culturală, trebuie să promoveze proiecte care să satisfacă o arie largă de opţiuni. Această ultimă iniţiativă răspunde tocmai acestui scop: de a întregi în diversitate oferta cultural - educaţională a bibliotecii publice judeţene. Obiectiv prioritar al proiectului managerial ca şi acela de a aduce cât mai aproape de beneficiarii noştri, serviciile publice de bibliotecă, prin realizarea a patru filiale, din care două funcţionale şi două în curs de amenajare în marile cartiere ale municipiului, înseamnă efort susţinut şi dăruire din partea întregului colectiv, iar pentru mine – satisfacţia de a găsi receptivitatea necesară la colegii mei şi un răspuns pozitiv, plin de solicitudine, din partea decidenţilor locali.
10. Ce se doreşte a fi sau a deveni această nouă manifestare, unii-i zic cenaclu, alţii, mai elevaţi, salonul literar sau salonul cărţii?
Noi am numit această iniţiativă „Salon literar” şi sperăm ca şi percepţia auditoriului să fie conformă intenţiei noastre. Salonul literar vine sa întregească brand-ul „Axis Libri” şi să-l individualizeze. Vrem să fie mai mult decât un cenaclu şi mai mult decât un salon al cărţii.
11. Cu ce se deosebeşte, dacă se deosebeşte, această nouă manifestare de vechile cenacluri de tip păunescian din viaţa cultural-literară românească?
Vă răspund din start că nu sunt omul tiparelor. Doresc din tot sufletul implementarea noului, introducerea elementelor de modernitate bazate pe creativitate şi inovare (Anul 2009 este declarat Anul European al Creativităţii şi Inovării) pentru că numai aşa putem pune baze solide proiectelor noastre culturale la nivelul exigenţelor şi standardelor europene.
12. Deja au avut loc câteva manifestări dedicate cărţii şi literaturii la Biblioteca „V. A. Urechia”. Ce ne puteţi spune despre ele? Ating aşteptările organizatorilor? Ce le lipseşte? Ce se poate adăuga în peisajul acestora, în afară de frumuseţea muzelor?
Ne-am bucurat când personalităţi ale culturii gălăţene, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi, nu în ultimul rând, mass-media au constatat că am devenit un brand „Axis Libri” prin revista de cultură, salonul literar, editura şi târgul de carte. Este parţial bilanţul a doar doi ani de muncă şi n-aş spune că este un bilanţ modest. Mai mult, este o platformă provocatoare pentru proiectele de viitor. Vă asigur că nu va lipsi expertiza exigentă pentru o proiecţie fezabilă a viitorului.
Vă mulţumesc şi vă invit să fiţi alături de noi cu ochiul şi condeiul critic care să ne ajute să construim lucruri frumoase şi temeinice pentru gălăţeni.
Mulţumindu-vă pentru amabilitatea de a fi dat curs acestui interviu, urăm revistei Axis Libri şi manifestărilor sale viaţă lungă şi ceva ce numai Orientul preţuieşte la justa valoare – noroc!
