Oana Dugan
Nu. Nu am luat-o încă de tot
razna când afirm în titlu faptul că Vasile Moldoveanu este un avatar al lui Nae
Leonard. Cu ocazia Galei Tinerelor voci de operă desfăşurate la
Galaţi, pe 16 nov. 2014, urmare a cursurilor de master class susţinute de
marele tenor român, scenografa teatrului gălăţean a încercat să-i realizeze
Maestrului un portret în cărbune „la tinereţe”. Cum cel după modelul „viu” a
ieşit în cele mai mici detalii, portretul unui „aer de altădată”, încercat
pesemne după vreo fotografie „de tinereţă” a maestrului a revelat chipul… lui
Nae Leonard! Acest fenomen l-a determinat pe directorul instituţiei gălăţene să
afirme că fenomenul a fost cu adevărat neaşteptat şi... uimitor!
Oana Dugan: Pentru români, vocea lui Vasile Moldoveanu înseamnă în primul rând Gastone conte de Letorières din înregistrarea de aur cu Virginia Zeani, Nicolae Herlea şi Ion Buzea, a Traviatei, producţie a Electrecordului. Cum aţi ajuns să fiţi distribuit în această înregistrare alături de generaţia de aur a operei româneşti?
Vasile Moldoveanu: Noi eram tineri studenţi, eram angajaţi deja la Opera Română. Abia îmi începusem cariera şi pentru noi aceasta era o ocazie din două puncte de vedere: unul pentru că erau nişte capete de afiş, precum Herlea, Zeani, era Buzea, care deja se afirmase în acea perioadă şi în al doilea rând era şi interesul pecuniar, pentru că totuşi puteam să supravieţuim… Mai cu o apariţie la o televiziune, mai cu o emisiune la radio.
O. D.: V-aţi fi dorit să cântaţi rolul lui Alfredo, în locul lui Ion Buzea?
V. M. : Nuuu! Absolut deloc. Eu nu am mai cântat Alfredo, chiar şi în cariera mea de 45 de ani pe scenă nu am mai cântat decât o dată, cred. Şi aceasta la început. La Garnier a fost. În primele apariţii pe care le-am avut, am făcut o Traviata sau două şi apoi am fost angajat pentru un repertoriu totalement différent.
O. D.: Vă întreb aceasta deoarece ascultătorul, cu un auz „dat puţin muzicii”, odată ce-l ascultă pe Ion Buzea, este încântat. Dar, de îndată ce aude vocea pătrunzătoare, briantă, generoasă, mult mai „sonoră” decât a lui Ion Buzea, a lui Gastone, adică a lui Vasile Moldoveanu pe acea înregistrare, devine profund mirat şi dintr-o dată se întreabă: „Dar oare de ce acest tânăr, la vremea respectivă, nu a fost el distribuit în Alfredo?” Opiniile multor melomani sunt că vocea lui Vasile Moldoveanu ar fi fost mult mai adecvată în înregistrarea de anvergură a Electrcordului şi pentru acest lucru v-am întrebat dacă v-aţi fi dorit să faceţi rolul. Au existat cumva alte impedimente, eventual de ordin politic?
V. M. : Nu, nu, de ordin politic, nu în acea epocă. Impedimentele politice au apărut toate după ce am plecat eu din ţară. La vremea respectivă Ion Buzea se afirmase deja internaţional. Eu, şi atunci, şi acum, îl apreciam foarte mult, Nelu fiindu-mi chiar prieten şi azi, având o voce splendidă şi făcând datorită acesteia o frumoasă carieră. Era o ocazie să cânte acest rol, era deja un tête d’affiche şi distribuirea lui era absolut firească şi trebuie să recunosc că nu mi-a trecut vreodată prin minte să fi râvnit la rolul lui Alfredo. Din contră. Am fost fericit că m-au acceptat pentru Gastone.
O. D.: Cum aţi ajuns la Galaţi în acest sfârşit de toamnă?
V. M.: Am ajuns aici prin intermediul unui elev pe care l-am avut la Iaşi. Cred că el a vorbit cu Domnul Director Niţă care m-a invitat aici, zicându-mi că Galaţii sunt un oraş frumos, cu un potenţial artistic important şi, din dorinţa mea de a cunoaşte cât mai mulţi cântăreţi români, (drept dovadă că nu am greşit, şi aici am descoperit câteva voci frumoase, care sper să mă urmărească, precum alţii, gen Cristina Radu, care, unde mă duc eu, vin şi ei şi cântă).
O. D. : Vorbind de master class-ul organizat la Galaţi, de interviurile date presei locale, am mai adăuga cu prilejul acestuia mici informaţii cerute lui Vasile Moldoveanu. Care sunt, în opinia Domniei Voastre, calităţile ideale ale unei voci?
V. M.: O să râdeţi, dar atributele esenţiale ale unei voci sunt… inteligenţa. Cum să vă spun eu. Canto e un univers al senzaţiilor. Nu lucrăm pe nimic exact, pe care poţi să „pui mâna, ca la pian”.
O. D.: Este canto-ul o vocaţie, dar nativ sau un „sport de performanţă”?
V. M.: Evident că toate. Trebuie să fii un atlet de un înalt nivel, deoarece la pregătirea unei voci concurează mai multe capacităţi, dintre care, cea mai importantă este respiraţia. Respiraţia este una ca în yoga, care presupune să ai o centură costo-diafragmatică foarte puternică, fiindcă de acolo conduci totul. Acest lucru este paradoxul din canto. Deşi această centură trebuie să fie foarte puternică, ea trebuie să fi şi suplă, maleabilă, pentru a putea conduce coloana de aer care produce sunetul până la rezonator. Apoi tot puterea acestei centuri este cea care da nuanţele sunetului, lungimea, vibrato-ul, etc.
O. D.: Domnia Voastră îmi explicaţi mie acest lucru, dar bănuiesc că le-aţi spus-o şi cursanţilor care au evoluat în gala din această seară.
V. M.: În fiecare zi, deoarece ei cunosc foarte puţin aceste lucruri. Deşi ar trebui să le studieze în Conservator şi acolo sa devină conştienţi de ele, mulţi nu le cunosc. Unii dintre ei le aplică instinctiv. Alţii, care au avut maeştri buni, le cunosc şi se folosesc de ele. La aceştia şi vocile sunt performante şi tehnica de multe ori impecabilă. Oricum, în canto, rezultatele nu vin de la o zi la alta. Cu Alexandru Aghenie şi Cristina Radu, am lucrat mai mult, chiar luni de zile…
O. D.: Aghenie nu are cumva o voce de tranziţie?
V. M.: Vreau să vă spun un lucru. Aud aceste discuţii, cum că X pare car ar fi tenor dramatic, sau bariton liric. E bine aşa cum e, fiindcă iată, la Aghenie, observăm o impostaţie foarte sigură şi vocea se va bonifica precum vinul. Mulţi dintre cursanţii de la Galaţi sunt foarte tineri. Au 28, 29 de ani, sunt în floarea vârstei şi acest lucru, pe parcursul anilor, se va vedea în calitatea vocii, care se va maturiza şi-şi va stabili un registru. Eu îmi aduc aminte că stăteam în cabine cu mari baritoni şi veneau să „mă necăjească” şi scoteau acute mai rău ca mine. Nu puteam să-i consider tenori. Erau baritoni de factură lirică, baritoni cantabili. Nu am nici o îndoială că vocea lui Aghenie se va stabiliza la un moment dat şi va deveni mai matură.
O. D.: Consideraţi vocea un atribut uman, să zicem, strict fiziologic, sau într-o bună măsură un atribut energetic, dacă tot am vorbit de yoga, prana şi centura diafragmatică? Poate fi vocea considerată vibraţie pură?
V. M.: Aceste calităţi ale vocii ca însuşire umană trebuie combinate când sunt luate în consideraţie. Nu avem nici o şansă să le considerăm separat. Desigur, întotdeauna mi-au plăcut artiştii sensibili, aceia care, prin anumite capacităţi pur vibraţionale, au reuşit să imprime vocii un „ce” aparte.
O. D.: Credeţi că regiunile ţării, gândind şi din punct de vedere muzical în termenii teoriei apariţiei geniului a lui Benedetto Croce, dau anumite tipuri de voce? Spre exemplu, Basarabia este renumită pentru calitatea excepţională a mezzosopranelor, baritonilor şi a başilor. Iată, Constanţa este renumită pentru Vasile Moldoveanu cu o voce solară, strălucitoare…
V. M.: Da, aveţi dreptate, nu m-am gândit. S-ar zice. Dar să ştiţi că sunt şi tenori buni veniţi din ţările septentrionului. Dar iată Domingo şi Pavarotti vin de la „soare”!
O. D.: Şi o ultimă întrebare: impresiile gălăţene?
V. M.: Ah, superbe! Am descoperit aici un director pe care-l ador din ce în ce mai mult pentru că iubeşte arta, opera, artiştii şi, precum un cântăreţ de înaltă ţinută, se aruncă pe frază şi el.
O. D.: Vă mulţumesc foarte mult pentru răbdarea, amabilitatea şi timpul preţios acordat.
V. M.: Plăcerea a fost de partea mea. Vă mulţumesc foarte mult!
