De curând, în ianuarie 2012, Editions du Cygne anunţau publicarea unei noi lucrări, de data aceasta despre România, a profesorului Jean-Michel Lemonnier. Editură care şi-a început viaţa pe eşichierul cultural francofon şi francez ca promotoare a literaturii francofone belgiene, Editions du Cygne şi-a diversificat, din 2003 încoace, paleta textelor publicate, păstrând însă preferinţa pentru „le développement de plus en plus des pôles „géopolitique”, „international”, „sciences humaines”, „histoire” et „faits de société””. În această linie publicistică se înscrie şi lucrarea de faţă.
Aparută într-un moment în care relaţiile franco-române nu mai stau de mult pe rozele prieteniei, ale edulcoratei fracofonii şi fracofilii „istorice” româneşti, cartea lui Jean-Michel Lemonnier vine ca o gură de aer proaspăt, plin de ozon, pentru acest „plămân” bolnav al relaţiilor politico-economice dintre cele două ţări. Scrisă într-o manieră aproape didactică, revelând în autor pe profesorul de litere-istorie-geografie, dar şi pe cercetătorul deţinător al unui titlu de Maestru (Master en recherche) în domeniul geografiei, România: mituri şi identităţi încearcă să lămurească pentru francofonul supus mijloacelor de „intoxicare” media de peste douăzeci de ani încoace ce este cu acest colţ de lume, cui aparţine el de-a lungul istoriei, care-i sunt miturile fondatoare şi actuale, sau ce a mai rămas din cele ale creaţiei sale, care-i sunt „ideile şi credinţele religioase” şi cum se reflectă acestea în cotidianul românesc pe straturi sociale.
La o primă şi atentă lectură, pe românul cu o cultură medie nu-l uimeşte nimic din ceea ce citeşte în cartea profesorului francez, întrucât totul este cunoscut, deşi ales şi căutat într-o destul de bogată bibliografie atât românească, cât şi franceză şi „asamblat” într-o manieră care trădează spiritul distanţei şi al echilibrului opinatoriu de factură ştiinţifică. Pot impresiona pasajele în care este citat Elisée Reclus cu ale sale scrieri privitoare la trăitorii din Ţările Române ale secolului al XIX-lea, dar mai ales încrâncenarea în a demonstra că Vlad Ţepeş nu e vampir, ci, din contră, chiar un adevărat apărător al valorilor creştine şi că România, deşi un teritoriu cu un ancoraj profund în credinţa „entităţilor” malefice din „ceea lume”, nu e totuşi o ţară a vârcolacilor şi a vampirilor.
Marşând profund pe teritoriul transilvan, pe care l-a cunoscut şi investigat personal în cadrul, pesemne, al acelor „jumelages” ale anilor ’90, Jean-Michel Lemonnier ar fi putut mai degrabă să-şi intituleze lucrarea La Transylvanie: mythes et identités, având în vedere că multe exemple practice care-i susţin firul argumentaţiei vin din acest spaţiu profund românesc.
Concepându-şi cartea la graniţa dintre eseu şi document cu valoare ştiinţifică, previlegiind un demers pluridisciplinar (căutând argumente în etnologie, folclor, istorie, geografie), lucrarea lui Jean-Michel Lemonnier este prezentată de către editor ca una ce încearcă să decripteze specificul religios şi cultural al Ţărilor Române şi al Transilvaniei cu precădere. „De la oraşele ultra-moderne ale României contemporane la satul tradiţional, ce mai rămâne din miturile fondatoare ale identităţii româneşti? Abordând cu precădere tematica relaţiei oraş-sat şi a percepţiei morţii şi lumii de dincolo la români, precum şi a entităţilor care bântuie acest tărâm, aducând în prim plan mari figuri ale istoriei româneşti (Dracula şi Ceauşescu), tot sufletul românesc se dezvăluie cu pudoare în această carte.”
Cu o astfel de rampă de lansare, cine nu ar cumpăra-o? Şi într-adevăr, editorul, deşi un pic cinic şi „şmecher” în a sa prezentare a cărţii, nu e departe de intenţia autorului, aceea de a face, sau, mai bine zis, de a rupe o paralelă între personajul lui Stoker, Vlad Ţepeş şi dictatorul din Scorniceşti.
Dacă pentru un occidental această carte poate lămuri multe aspecte ale mitului politico-turistic din spatele acestor „figuri” ale istoriei româneşti, pentru românul de rând sau pentru românul cu pretenţii intelectuale, cartea lui Jean-Michel Lemonnier nu dezvăluie nimic nou, dar vine cu un discurs riguros şi argumentat logic, în baza unei bibliografii atent studiate, să-i clarifice lui însuşi cum s-a putut ajunge la astfel de aberaţii.
Însă e de urmărit ampla argumentaţie a credinţelor în vârcolaci, vampiri, moroi ca originând în mitul traco-geto-dac al lupului şi în credinţa în licantropie a poporului. Nu scapă atentului scrutin nici tendinţa către fantastic a contemporaneităţii, atât din lumea satului modern, „european” românesc, cât şi din perimetrul orăşenesc post-comunist. Peste toate acestea, Jean-Michel Lemonnier nu se sfieşte să „cerceteze” lumea creştinismului ortodox românesc, pe care-l cataloghează ca „popular”, care-l surprinde prin capacitatea sa de a integra o întreagă lume păgână cu fantasticul său, poate mult mai lucrativ decât cel creştin...
Scrisă cu sufletul aproape de români, de ideea de românitate şi de necesitate a existenţei şi dăinuirii acestui popor pe teritoriul Europei, dar mai ales în cadrul Uniunii Europene, (nouă societate descrisă ca profund materialistă, înscrisă într-un timp ultra-rapid al unei dezvoltări eficiente din punct de vedere mercantil şi material, dar de o cu totul altă natură decât materialismul dialectic al comunismului est-european), cartea lui Jean-Michel Lemonnier ar putea fi interpretată ca o lucrare pro domo, deşi aceeaşi rampă de lansare ne anunţă că autorul „mène des recherches indépendantes libérées de toute soumission à une quelconque politique scintifique ou mode idéologique...”
Pornind într-un demers riguros de la ideea de etnos (şi aici îi „reproşăm” autorului o lacună bibliografică, anume lucrarea monumentală a lui Simion Mehedinţi, savant român cu studii la Ecole Normale Superieure şi „geograf” pe deasupra) şi ajungând la rolul Bisericii Ortodoxe române în societatea românească modernă, trecând prin originile poporului român şi etnogeneză (din păcate şi aici o foarte bogată bibiografie apărută în ultimii douăzeci de ani în cadrul mişcărilor dacologice este sublimată sau total neconsultată), reiterând cu imparţialitate ştiinţifică şi nepărtinire toate ideile vechiculate cu privire la originea şi formarea poporului român, cartea profesorului Lemonnier nu se sfieşte să repună pe tapet fenomene contradictorii ale unei societăţi care-şi doreşte integrarea într-un spaţiu modern european, în acelaşi timp pătrându-şi degradate dar ferme o serie de idei şi credinţe. Astfel evenimentul de la mănăstirea Tanacu este relatat şi investigat din punctul de vedere al subconştientului profund al românului modern, modelat atât de materialismul comunist, dar şi de propaganda liturgico-teologică contemporană a unei Biserici Ortodoxe scindate între interesul propriu şi cel al propovăduirii valorilor adevărate ale creştinismului. E de observat delicateţea cu care refuză să numească deschis dar sugerează în subtext practicile medievale imbecilizante ale luptei Bisericii Ortodoxe române împotriva detractorilor săi sau ale altor culte invadatoare ale conştiinţei româneşti.
Un amplu studiu despre fenomenul vampirismului în Imperiul Austro-Ungar, în Transilvania dar şi în Ţările Române pare a face din cartea Domnului Lemonnier ideea cheie a argumentaţiei iar capitolele introductive cât şi concluzia nu fac decât să pregătească şi să încheie nu numai o lucrare despre toate miturile şi valenţele identitare româneşti, ci mai ales un demers argumentativ al unei obsedante poveşti: cea a lui Dracula-Ceauşescu. De remarcat că autorului nu i-a scăpat calitatea de iniţiat a domnitorului Ţepeş şi o legendară instruire a acestuia în ocultele valori propovăduite în „cercurile iniţiaţilor din Carpaţi” dar şi de „potentat al destinului”, în cazul dictatorului comunist.
În linii mari, lucrarea lui Jean-Michel Lemonnier pune degetul pe răni încă deschise ale societăţii româneşti, mai ales în percepţia acesteia prin ochii media occidentale, dar atingerea pare vindecătoare. Cel puţin intenţia aceasta pare a fi.
Cu toate acestea, finalul cărţii aruncă o umbră oarecum sumbră asupra „viitorului”, nu numai românesc, ci al unei întregi lumi în care şi românii volens nolens se integrează: „S’il adevenait que cet univers disparaisse, c’est, et au-delà des convictions religieuses de chacun, tout un pan de l’histoire riche et mouvementée des Pays roumains qui entrerait définitivement dans le domainde de la muséographie, donc en dehors des catégories du vecu et donc dans l’oubli...” În acelaşi spirit echidistant şi al „imparţialităţii românului”, să sperăm că puterea lui Dumnezeu şi meşteşugul Diavolului vor face ca Lumea să mai dăinuie şi implicit şi românismul în cadrul ei...
