Taifas levantin cu o Divă...

Oana Dugan

În seara de 5 noiembrie 2015 a fost prima repetiţie pe scena Muzicalului gălăţean pentru spectacolul cu La Traviata de Giuseppe Verdi, având-o în rolul Violettei Valery pe celebra soprana româncă Elena Moşuc. Cum generozitatea profesională a Divei este de-acum bine cunoscută publicului român, Elena Moşuc rivalizând în apariţiile sale pe scenele diverselor teatre de operă din ţară cu Maestrul Enescu, cel pe care gloria nu-l împiedica să-şi reverse talentul şi dăruirea cântându-le soldaţilor răniţi în război, am îndrăznit să pornim de la afirmaţia Domniei Sale, „io son l’umile ancella del Genio Creator”, savurând tihna unui taifas molcom în trei[1], aşa, ca la Gurile Dunării sau la Poarta Levantului...

Oana Dugan: Cu câţiva ani în urmă, afirmaţi într-un interviu: „trebuie să fim umili în faţa artei căci ea este cea care ne creează pe noi, ea ne face artişti. Io son l’umille ancella del Genio Creator.” În ideea faptului că suntem un transmiţător şi un releu, în special artistul, între Geniul Creator şi public, pe care trebuie să-l modificăm într-un fel sau altul, vedeţi deosebiri sau asemănări între actorul vechi, al teatrului antic, al tragediei greceşti şi cântăreţul de operă, mutatis mutandis?

Elena Moşuc: Chiar am văzut acum Troienele la Iaşi şi mă gândeam la asemănarea cu opera. Amândouă sunt foarte profunde, opera mult mai complexă, iar pentru mine este modul meu de exprimare. M-am gândit mereu că opera, mai ales prin muzicalitatea intrinsecă, este mult mai intensă. Iar pentru mine, acest mod de exprimare (mai ales după ce m-am hotărât să-mi dedic cariera muzicii), este unul prin care pot ajuta. Muzica este, de fapt, o terapie. Sunt clinici unde diverse boli includ terapiile prin muzică. Sunt însă persoane, fani, care mi-au spus că vibraţiile muzicii pe care o interpretez, vibraţiile vocii mele, inflexiunile sonore ale acesteia, le fac bine.

La Moşuc canta come io vorrei ’scoltare!

Oana Dugan

Seara de 7 noiembrie 2015 a marcat apogeul existenţial al Muzicalului gălăţean Nae Leonard! O Divă „în toată puterea cuvântului” a atins cu făptura-i toată (profesională şi fizică) scena teatrului din urbea de la Dunăre, botezând cu focul creaţiei scena instituţiei. Elena Moşuc, soprana româncă ce a uimit mapamondul cu ale sale calităţi excepţionale, „cea mai expresivă soprană din lume”, a acceptat invitaţia de a cânta în cadrul celui de al doisprezecelea Festival Leonard, rolul titular din Traviata de Verdi!

Dacă, de-a lungul timpului, scena Muzicalului gălăţean a „văzut” iar sala a „auzit” mari voci de operă, niciodată o Divă nu i-a trecut pragul, întrucât după o scenă a teatrului alla Scala, a unei Wiener Staatsoper sau Berlin Staatsoper, o „scândură” a unui umil muzical de provincie, dintr-o parte a ţării uitată de lume şi de Dumnezeu, pare o izgonire a zeului din raiul asigurat de Destin! Şi iată că acea umile ancella del Genio creator a determinat-o pe Elena Moşuc să îndrăznească o „catabază”, să demonstreze cu prisosinţă că nu este nici pe departe acel artist cu „moft de vedetă”, (cum de altfel, a făcut-o mereu!) şi subjugată de conştiinţa calităţii actului profesional dedicat artei şi nu instituţiei, să adune pe o scenă „insignifiantă” în topul marilor case ale Operei naţiunii, o echipă de excepţie, cu un binemeritat premiat pentru activitatea de o viaţă Gheorghe Stanciu la pupitrul dirijoral, cu un surprinzător de capabil şi încântător Florin Guzgă în rolul lui Alfredo şi un echilibrat Adrian Mărcan, atât în voce, joc scenic şi atitudine, reuniţi toţi sub vechea regie cuminte şi cu adevărat clasică a Eleonorei Constantinova de la TNOB Chişinău, într-o scenografie romantică şi puţin pretenţioasă a lui Grigore Gorduz.

Că publicul a reacţionat ca la gurile Dunării după 70 de ani de tembelizare comunistă, neaplaudând Diva la deschiderea cortinei, când buna cuviinţă şi educaţia cu adevărat muzicală şi aristocraţia culturii şi intelectului ar fi dat, în mod normal, tonul ridicării în slăvile actului artistic pentru Divă, nu e decât un alt duş rece al asumării acelei calităţi de „umil instrument al Geniului Creator” din partea Elenei Moşuc! S-a compensat însă gafa publicului cu un parizian bufet cu şampanie în pauze, ca în foaierele marilor teatre din capitalele lumii şi gestul mai mult decât cavaleresc al Directorului teatrului, Dr. Teodor Niţă, care în finalul spectacolului a îngenunchiat în faţa Divei, oferindu-i buchetul de flori. A fost un echivalent al acelor torţe şi purtări pe braţe, în slavă, a actorului de geniu din  şi înainte de perioada interbelică!
(Pentru continuare, click pe link-ul de mai jos)
http://alternativaonline.ca/Euterpe1512.html