Paştele creştin este chintesenţa tuturor religiilor şi ideilor filosofice theogonice prin faptul că Învierea lui Christos constituie mărturia însăşi a mişcărilor macrocosmice în plan microcosmic. Perioada de pregătire a Paştelui, de 7 x 7 zile (patruzeci şi nouă de cicluri evolutive) nu este altceva decât o reflectare a intervalelor cosmice care plămădesc un eveniment marcant în cadrul evoluţiei universale. Astfel, postul se constituie într-o perioadă de pregătire a corpurilor subtile ale omului pentru Marele Moment care va fi Învierea, iar aceasta simbolizează renaşterea într-o formă de conştiinţă superioară, acel „trup de slavă”, parte integrantă şi substitutivă a Universului, ce într-o bună „zi” va constitui esenţa însăşi a mişcării şi existenţei acestuia, cu alte cuvinte va constitui Divinitatea.
Postul, prin toate formele pe care le îmbracă, presupune curăţirea şi sporirea luminii sufletului întru vindecarea sau sănătoasa existenţă a spiritului. Menirea postului este aceea de a lumina, de a purifica toate straturile componente ale Sufletului pentru a permite permeabilitatea şi comunicarea între ele. (v. L. Blaga: „Eu, cu lumina mea sporesc a lumii taină”). Această vibrare la unison a straturilor sufleteşti ce se realizează prin post şi, evident, prin rugăciune, (postul este etapa pregătitoare, rugăciunea este etapa dinamizantă), culminează în momentul Învierii cu identificarea şi contopirea cu Divinitatea în „trup de slavă”, cu alte cuvinte se doreşte o etapă de pregătire a unui corp vibratoriu de a „oscila” pe frecvenţe de undă superioare.
În plan microcosmic, Paştele creştin reprezintă pregătirea trecerii „scânteii de Divinitate”, dintr-o formă inferioară de evoluţie, într-una superioară.
Din punct de vedere macrocosmic, Paştele creştin cu al său moment culminant – Învierea – este simbolul acelui moment de evoluţie pe scara multiversurilor, ce redă Entităţii Procreatoare acea fărâmă desprinsă din ea cu scopul vădit de a Se spori.
Christos reînviat este o entitate energetică purificată, curăţată, ajunsă într-un moment al evoluţiei ce-i permite reunirea cu Întregul din care s-a desprins. Putem afirma cu toată convingerea că trupul de slavă al lui Christos din Înviere este sinonimul perfect al eminescianului: „Pe mine, mie redă-mă.” Cu alte cuvinte, pe mine (Christos-Dumnezeu), mie (Dumnezeu), redă-Mă.
Astfel, prin mine (Christos), pe care m-ai purificat prin Destin, mă reîntorc (mă redau), la Mine, sporit, îmbogăţit, capabil de a perpetua la nesfârşit existenţa multiversurilor.
Conform acestei paradigme se poate spune că Învierea reprezintă reintegrarea sâmburelui de spirit în Lumea din care s-a desprins, dar la un nivel de conştiinţă „îmbunătăţit”, superior momentului desprinderii.
