De la Est la Vest, prin meandrele medicinii traditionale chineze

Dr. Iris Popov Frumuzache

Cartea Medicina tradițională chineză între ezoterism, filosofie şi ştiinţă este, în principal, o carte de cultură şi civilizaţie, “într-o abordare transdisciplinară”, aşa cum bine notează autorul în “Lămurire”, dovedindu-se una dintre rarele lucrări ale genului în literatura românească de specialitate. Cartea este scrisă din perspectiva unui profesor de limbi şi literaturi străine, de studii interculturale, dar şi a unei persoane care s-a folosit de acest mijloc de tratare şi vindecare atât pe “propria piele” cât şi ca „terapeut” (marchez ghilimelele) pentru cei din jurul său. Cartea a fost concepută ca o replică dată lucrărilor în domeniu apărute în spaţiul lingvistic românesc, în special cele ale medicilor români care au studiat principiile acestei arte a vindecării în anii ’70 ai secolului trecut la sursă şi care, pe lângă multe, docte, interesante şi ştiinţifice explicaţii, lasă loc multor interpretări ale unor fenomene culturale medicale specifice spaţiului asiatic şi tradiţiei sale milenare.

Medicina ca literatură sau arta cuvântului – mijloc de tămăduire

THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE 

ANUL 10 Nr. 120 - OCTOMBRIE 2013 - Editie electronica

Poate cel mai chinez dintre români, Oana Dugan, alias Kai Xin, publică, după o muncă de un deceniu, în Sydney, Australia, lucrarea „Medicina Tradiţională Chineză între Ezoterism, Filosofie şi Ştiinţă”.

A.G.Secară: pentru cei care nu vă cunosc, cum aţi devenit jumătate chinezoaică, jumătate româncă? Sau, cine ştie, mai mult orientală decât europeană? Povestiţi câte ceva despre aceasta şi în prefaţa cărţii, dar până cititorii noştri vor ajunge să o deţină... ce se înţelege prin „Lumea Oanei Dugan”?

Oana Dugan: „Chinezoaică” am devenit printr-o întâmplare banală, în clasa a XI-a. Aveam nevoie de ceapă verde, în Vinerea Mare, pentru drobul de miel de a doua zi şi am pus mâna pe unica legătură în acelaşi timp cu un chinez, în Piaţa Mare a Galaţilor. Eram care pe care, el o voia pentru că în săptămâna respectivă era de serviciu la bucătărie, eu o voiam pentru că era indispensabilă drobului. Naivă, l-am interpelat în engleză, (zic naivă, întrucât la vremea respectivă habar nu aveam că engleza nu este un must pentru un chinez. Eu îi vorbeam în engleză, el îmi răspundea în mandarină, ne înţelegeam perfect!), rugându-l să mi-o cedeze, ceea ce a şi făcut, din galanterie, şi cu asta basta. Credeam eu! În zilele care au urmat, libere, deh, vacanţă pascală, l-am reîntâlnit pe acelaşi personaj, de data asta „la promenadă” şi salutându-l, i-am reamintit că ne mai văzusem în urmă cu câteva zile în Piaţa Mare. A început o prietenie foarte interesantă, dublată şi de faptul că era coleg de serviciu şi specialitate cu un membru al familiei mele, iar această prietenie a avut ca suport învăţarea limbii chineze. (În treacăt fie spus, descriu acest episod într-una din cărţile mele.) Înnebunisem clasa, L.V.A.-ul, liceul pe care l-am urmat. Colega mea de bancă încremenise când mă vedea în pauze desenând ideograme chinezeşti, la fel dirigintele. De fapt, răspundeam astfel unui deziderat din prima copilărie, când pe la 4 ani, mergând pentru prima oară în Bucureşti şi plimbându-ne prin faţa Universităţii, am aflat că aici era locul unde se putea învăţa orice limbă străină, la noi în ţară. Nu ştiu de ce, dar întrebarea mea, către mama, a fost dacă tot aici se putea învăţa şi limba chineză. Răspunsul fiind afirmativ, e de la sine înţeles că pasiunea subită dintr-a XI-a de liceu avea rădăcini mult mai adânci… Cum nu am reuşit să mă înscriu la Limbă chineză, atunci când a venit sorocul admiterii la facultate, deşi mă pregătisem doi ani şi visam mai bine de 800 de ideograme (am vocaţia inutilităţii!), prin urmare le pictam, le şi citeam, le pricepeam, am rămas cu o mare dorinţă refulată. Şi aceasta a defulat în al doilea an de profesorat, când, mult prea mulţumită de salariu, atmosfera colegială dar şi de mediul academic gălăţean, am decis să dau curs unei invitaţii de la Berkeley U, California, de a activa în cadrul unui program de implementare a limbii engleze în Asia de Sud-Est. Vă închipuiţi că deja-mi vedeam visul împlinindu-se. Am lăsat totul în urmă şi am plecat ca Visiting Professor la nici 26 de ani, pentru un an de zile, fiind mai mult ca sigură că mă voi întoarce acasă cu o acceptabilă limbă mandarină „la purtător” şi cu asta basta. Ei, impactul Chinei, al milenarei sale culturi a fost atât de pătrunzător iar expresia traiului în mijlocul sinicilor a lăsat o amprentă atât de puternică, încât m-am sinizat „pe jumătate”, dacă nu pe de-a-ntregul! Prin urmare, „lumea Oanei Dugan” ar însemna o lume a cărţilor şi a unui univers revelat mai întâi prin mijlocirea lor, mai apoi căutat cu înfrigurare în realitatea înconjurătoare şi găsit, descoperit în lumini polivalente, în umbre adânci, în glasuri polifone. Lumea Oanei Dugan este o lume a unei sănătăţi dintotdeauna precare, ce a condiţionat o dezvoltare mai mult interioară şi mai puţin pragmatică. Este, dacă vreţi, pe undeva, marcată de condiţionări similare celei a Zoei Dumitrescu-Buşulenga. Boala pulmonară, de orice etiologie ar fi ea, impune o anumită pasivitate şi obligă la o anumită tihnă. Şi cu toate acestea, o prezenţă a lui Marte în semnul Gemenilor dă foarte mult gust pentru aventură! Mai ales a spiritului! Traiul în mijlocul sinicilor de mai bine de zece ani, fie el şi trunchiat din motive mai mult sau mai puţin întemeiate, a început să formeze o lume foarte complexă a Oanei Dugan, extinzând preocupări de la literatură şi ştiinţe ale comunicării, la medicină tradiţională şi diverse alte aspecte ce ţin de lumea Orientului Îndepărtat. Am devenit un soi de tai kong ren, o categorie apărută de prin anii ’80 în China şi care îi desemnează pe acei chinezi trăitori în diaspora şi care an de an vin în patria mamă. Cum aceştia petrec un timp semnificativ în avion, prin urmare în spaţiu, au fost numiţi, cu aceeaşi capacitate de sinteză a metaforei chinezeşti, „oameni ai văzduhului”. Lumea mea este una a „fundului în două luntrii”, la fel plastic spus după metaforele limbii române, dar, din fericire, venind de la Poarta Levantului, multe aspecte ale acestuia nu mă destabilizează, din contră, mă motivează şi mai mult…

Urmarea AICI

Carte publicată pe internet: Gălăţeanca Kay Xin şi medicina alternativă „pentru omul de rând”

Victor Cilincă

http://www.viata-libera.ro/cultura/46483-galati-viata-libera-cotidian-carte-publicata-pe-internet-galateanca-kay-xin-si-medicina-alternativa-%E2%80%9Epentru-omul-de-rand%E2%80%9D

În martie, scriitoarea gălăţeancă Oana Dugan, cadru didactic universitar, îşi lansa, la Salonul "Axis Libri", două cărţi, la editura Bibliotecii „V. A. Urechia”, bine primite. Una, conţinând povestiri chinezeşti, inspirată din perioada în care a predat într-o universitate din China, purta acelaşi pseudonim, Kay Xin, sub care autoarea îşi publică acum o carte de „medicină alternativă”, un e-book numit „Medicina tradiţională chineză între ezoterism, filosofie şi ştiinţă”. „Lucrarea de faţă, pe moment doar în format electronic, vine să umple un gol în literatura românească de specialitate, anume acela al sintetizării tuturor principiilor acestei ştiinţe-artă a culturii Orientului Extrem şi al explicitării lor pe înţelesul omului de rând”, aflăm de la autoare.

Lucrarea de 450 pagini „despre medicina chineză pe înţelesul profanilor” a constat "în lucru efectiv de peste doi ani şi în pregătire de peste zece ani”. Mai aflăm că este o carte „despre boală şi suferinţă, dar mai ales despre sănătate şi cum s-o menţii în limite optime, după principiile milenare ale Chinei şi înţelepciunii sale.” Lucrarea este accesibilă pe internet, la adresa medicinatraditionalachineza.wordpress.com

Mulţumindu-le dascălilor români care au ajutat-o să ajungă aici, autoarea nu uită nici recunoştinţa cuvenită „maestrului meu de MTC, Dr. Ding Guo Liang, maestrului meu de Qi Gong, Dl. Luo Shou En, profesorului Dr. Qian He, profesorului de franceză Lu Jia Kui, care a avut fericita inspiraţie de a mă înscrie la un curs de MTC, doctorului Michelle Lin, prima mea maestră de acupunctură în China!”

Elogiul ficţiunii şi fantasticul dezvrăjit…Umbre Chinezesti - o receptare stil "Luo Mai"

(Si cum pre limba nicantilor Secară s-ar traduce Luo Mai (裸麦), si ar mai fi chiar si "nume de familie"...)

a.g.secară

Alla prima, arta literară a Oanei Dugan oscilează între elogiul ficţiunii şi fantasticul pe care eu îndrăznesc să-l numesc măcar parţial „dezvrăjit”.

Moto-ul care deschide cartea pe care o prezentăm foarte pe scurt aici („Nouă umbre chinezeşti”) este din George Călinescu: „Esenţa artei este ficţiunea”. Iar la pagina 231 personajul, pe care îl poţi identifica mai mult sau mai puţin cu autoarea, declară: „Îmi fac datoria de umil critic literar să vă anunţ că mai întâi de toate, orice petic de hârtie, chiar şi o lucrare ştiinţifică, e ficţiune... Atunci când din ştiinţă a ieşit sublimul şi s-a transformat în artă, să ştiţi că se datorează totul ficţiunii!”Acuma, nu ştim dacă regulile yin-yang şi cele feng-shui se potrivesc şi cărţilor, dar este cert că zeiţa ficţiunii (poate aceeaşi care a avut grijă şi de Cao Xueqin, când a scris celebrul „Vis din Pavilionul Roşu”) s-a dovedit un bun maestru pentru discipola Kai Xin (pseudonimul Oanei D.),

Critica de Origami