luni, 23 septembrie 2013

Carte publicată pe internet: Gălăţeanca Kay Xin şi medicina alternativă „pentru omul de rând”




În martie, scriitoarea gălăţeancă Oana Dugan, cadru didactic universitar, îşi lansa, la Salonul "Axis Libri", două cărţi, la editura Bibliotecii „V. A. Urechia”, bine primite. Una, conţinând povestiri chinezeşti, inspirată din perioada în care a predat într-o universitate din China, purta acelaşi pseudonim, Kay Xin, sub care autoarea îşi publică acum o carte de „medicină alternativă”, un e-book numit „Medicina tradiţională chineză între ezoterism, filosofie şi ştiinţă”. „Lucrarea de faţă, pe moment doar în format electronic, vine să umple un gol în literatura românească de specialitate, anume acela al sintetizării tuturor principiilor acestei ştiinţe-artă a culturii Orientului Extrem şi al explicitării lor pe înţelesul omului de rând”, aflăm de la autoare.



Lucrarea de 450 pagini „despre medicina chineză pe înţelesul profanilor” a constat "în lucru efectiv de peste doi ani şi în pregătire de peste zece ani”. Mai aflăm că este o carte „despre boală şi suferinţă, dar mai ales despre sănătate şi cum s-o menţii în limite optime, după principiile milenare ale Chinei şi înţelepciunii sale.” Lucrarea este accesibilă pe internet, la adresa medicinatraditionalachineza.wordpress.com





Mulţumindu-le dascălilor români care au ajutat-o să ajungă aici, autoarea nu uită nici recunoştinţa cuvenită „maestrului meu de MTC, Dr. Ding Guo Liang, maestrului meu de Qi Gong, Dl. Luo Shou En, profesorului Dr. Qian He, profesorului de franceză Lu Jia Kui, care a avut fericita inspiraţie de a mă înscrie la un curs de MTC, doctorului Michelle Lin, prima mea maestră de acupunctură în China!”
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...