a.g.secară
Alla prima, arta literară a Oanei Dugan oscilează între
elogiul ficţiunii şi fantasticul pe care eu îndrăznesc să-l numesc măcar
parţial „dezvrăjit”.
Moto-ul care deschide cartea pe care o prezentăm
foarte pe scurt aici („Nouă umbre chinezeşti”) este din George Călinescu:
„Esenţa artei este ficţiunea”. Iar la pagina 231 personajul, pe care îl poţi
identifica mai mult sau mai puţin cu autoarea, declară: „Îmi fac datoria de
umil critic literar să vă anunţ că mai întâi de toate, orice petic de hârtie,
chiar şi o lucrare ştiinţifică, e ficţiune... Atunci când din ştiinţă a ieşit
sublimul şi s-a transformat în artă, să ştiţi că se datorează totul ficţiunii!”Acuma,
nu ştim dacă regulile yin-yang şi
cele feng-shui se potrivesc şi
cărţilor, dar este cert că zeiţa ficţiunii (poate aceeaşi care a avut grijă şi
de Cao Xueqin, când a scris celebrul
„Vis din Pavilionul Roşu”) s-a dovedit un bun maestru pentru discipola Kai Xin
(pseudonimul Oanei D.),


