Dr. Iris Popov Frumuzache

Cartea Medicina tradițională chineză între ezoterism, filosofie şi ştiinţă este, în principal, o carte de cultură şi civilizaţie, “într-o abordare transdisciplinară”, aşa cum bine notează autorul în “Lămurire”, dovedindu-se una dintre rarele lucrări ale genului în literatura românească de specialitate. Cartea este scrisă din perspectiva unui profesor de limbi şi literaturi străine, de studii interculturale, dar şi a unei persoane care s-a folosit de acest mijloc de tratare şi vindecare atât pe “propria piele” cât şi ca „terapeut” (marchez ghilimelele) pentru cei din jurul său. Cartea a fost concepută ca o replică dată lucrărilor în domeniu apărute în spaţiul lingvistic românesc, în special cele ale medicilor români care au studiat principiile acestei arte a vindecării în anii ’70 ai secolului trecut la sursă şi care, pe lângă multe, docte, interesante şi ştiinţifice explicaţii, lasă loc multor interpretări ale unor fenomene culturale medicale specifice spaţiului asiatic şi tradiţiei sale milenare.