Ionel Necula
Necunoscut, numele
Oanei Dugan nu mi-a fost niciodată. L-am întâlnit deseori prin revistele de
cultură, dar, fireşte, informaţiile dobândite pe această cale erau lacunare,
fragmentare şi nearticulate.
Abia când i-am lecturat volumul Expectaţia Nobelului (Editura Axis Libri, Galaţi, 2012, Sarbatoare Publications Sydney, Australia 2012 n.O.D.) am înţeles că autoarea din Galaţi chiar merită să fie creditată ca o publicistă decomplexată, bine conectată la literatura europeană şi asiatică. Este o cititoare zeloasă, care dă seama de lecturile sale prin cronici pertinente, pletorice şi obiective. Este deţinătoarea a numeroase premii endemice şi internaţionale şi s-a remarcat ca o neobosită ambasadoare a spiritului românesc în lumea asiatică şi în spaţiul francofon.
Autoarea nu pare să aibă un domeniu de
abordare privilegiat, pe care să-l împrejmuiască exegetic; scrie despre Grard
de Nerval, despre Paulo Coelho şi
Saramago, dar şi despre Eminescu, Mircea Eliade sau despre confraţii săi
contemporani, ceea ce, într-un fel, îi conferă o imagine eruditivă şi plină de
respect. Cine nu râvneşte după o cronică semnată de Oana Dugan? Cu spiritul său critic desfoliat, cu
observaţia pertinentă şi cu prospeţimea expresiei sale calofile şi-a creat deja
o identitate aparte şi o anumită notorietate bine conturată printre scriitori.


