Se afișează postările cu eticheta Oana Dugan. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Oana Dugan. Afișați toate postările

vineri, 5 aprilie 2013

Expectatia Nobelului intr-o perceptie clasica

Ionel Necula

Necunoscut, numele Oanei Dugan nu mi-a fost niciodată. L-am întâlnit deseori prin revistele de cultură, dar, fireşte, informaţiile dobândite pe această cale erau lacunare, fragmentare şi nearticulate.
     
Abia când i-am lecturat volumul  Expectaţia Nobelului (Editura Axis Libri, Galaţi, 2012, Sarbatoare Publications Sydney, Australia 2012 n.O.D.) am înţeles că autoarea din Galaţi chiar merită să fie creditată ca o publicistă decomplexată, bine conectată la literatura europeană şi asiatică. Este o cititoare zeloasă, care dă seama de lecturile sale prin cronici pertinente, pletorice şi obiective. Este deţinătoarea a numeroase premii endemice şi internaţionale şi s-a remarcat ca o neobosită ambasadoare a spiritului românesc în lumea asiatică şi în spaţiul francofon.
      Autoarea nu pare să aibă un domeniu de abordare privilegiat, pe care să-l împrejmuiască exegetic; scrie despre Grard de Nerval, despre Paulo Coelho  şi Saramago, dar şi despre Eminescu, Mircea Eliade sau despre confraţii săi contemporani, ceea ce, într-un fel, îi  conferă o imagine eruditivă şi plină de respect. Cine nu râvneşte după o cronică semnată de Oana Dugan?  Cu spiritul său critic desfoliat, cu observaţia pertinentă şi cu prospeţimea expresiei sale calofile şi-a creat deja o identitate aparte şi o anumită notorietate bine conturată printre scriitori.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...