Se afișează postările cu eticheta Aum. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Aum. Afișați toate postările

duminică, 29 aprilie 2012

Gheorghe Şeitan şi revelaţia sacrului getic în cântecele populare româneşti


Oana Dugan

Prin 2006 ne cădea în mână, cu totul întâmplător, lucrarea lui Gheorhe Şeitan – Zalmoxis în cântecul bătrânesc. O revelaţie! „Cărţulia” aducea înaintea opiniei publice o interpretare cu totul aparte a Baladei Toma Alimoş şi nu numai, caracterizată de o forţă argumentativă excepţională, în care se revela un spirit foarte atent la detaliul ştiinţific şi precaut în afirmaţiile pe care le făcea, susţinându-şi originalul demers cu trimiteri la o vastă bibliografie, numărând nu mai puţin de treizeci de lucrări.
O întreagă literatură despre India, Orientul Îndepărtat, gnostică europeană antecreştină şi mituri ale lumii greco-latine era pusă în slujba decodărilor în cheie mitico-mistico-filosofică a cântecelor româneşti, atât de ermetice şi explicate, atunci când încă mai existau în manualele şcolare, atât de naiv şi simplist copiilor, dar mai ales celor ce le stăteau înainte la catedră. A trebuit să admitem că, dacă la rându-ne nu am fi parcus o substanţială literatură cu caracter „iniţiatic”, am fi avut tentaţia de a-i cataloa demersul profund revelator drept „fantezie” sau vorba lui Ionel Teodoreanu, simple „păreri”, însă...
O vastă simbolistică de un ermetism profund scapă înţelegerii imediate, mai ales atunci când textul este încă pur, redat în forma prezentată de „informator”, neajustat de mâna cultă a vreunui literat, aşa cum multe cântece populare s-au „desăvârşit” prozodic prin pana „meşterului drege-strică”. (Mozes Gaster) Or, atunci când se vine în contact cu forma pură, semnele de întrebare care apar privitor la rostul multor versuri-„sutre” sporesc iar corecta şi justa înţelegere a acestora scapă cel mai adesea, mai ales atunci când cititorul vine în faţa acestor texte substanţial condiţionat de o cultură iudeo-creştină. Demersul lui Gheorghe Şeitan în Zalmoxis în cântecul bătrânesc este unul reparator, mai ales că autorul nu se mărgineşte doar la textul baladei, ci îşi permite trimiteri şi la alte cântece bătrâneşti, numindu-le cântece sacre, sau „de templu”, profunde rugăciuni, având un rol la fel de purificator ca orice rugăciune „creştină”.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...