Oana Dugan
Cu volumul Crucea din muguri, apărut la Editura Semne în 2012, Aurel Buricea – „Apostolul Bărăganului” (I.P.S. Casian) pare a atinge culmea maturităţii poetice.
Manifestând aceeaşi predilecţie pentru poezia cu formă fixă – sonetul – Aurel Buricea adună parcă obsedant în versurile sale ideea despărţii de forma incarnată a vieţii, în contururi cât mai încărcate de filosofie. Că esenţa profund creştină e chiar sâmburele aceste filosofii ce răzbate din aproape toate sonetele, e iar o caracteristică a lumii ce constituie corpusul formei artei sale. O lume curată şi idilică a satului din Bărăgan, cu efluviile lirice pe care acesta le naşte în imensitatea pustiei mănoase, Crucea din muguri aduce în prim plan preocuparea pentru pregătirile de dinaintea Marii Treceri, pregătiri pe care fiinţa le simte ca necesare şi cărora caută a le propune nuanțe. Şi iată, o formă capătă această necesitate interioară a lui Aurel Buricea în corpusul Crucii din muguri, - axis mundi a renaşterii, căci ce altceva e mugurele decât un nou început într-o veşnică roată karmică?
O caracteristică inedită a volumului şi nu numai a câtorva poeme este însă şi tendinţa de a alinia o întreagă erminie creştin-ortodoxă cu privire la apropierea momentului Marii Treceri la ceea ce Ştiinţa unui Newton, Galilei sau Einstein a scos în formulele matematice ale profesorului de ştiinţe exacte Aurel Buricea. O „imagine divină” se confundă cu un „câmp magnetic”, puterea iubirii se naşte din cuvânt, „iluzia” filosofiilor orientale se converteşte în „univers zidit de Dumnezeu”, „limita logică are defecte”. Pogorâtă parcă din obsesia Părintelui Galeriu de a găsi în orice manifestare a Divinului o posibilă explicaţie în cheia ştiinţei, această pendulare între acel fugit irreparabile tempus şi ale sale urme lăsate dureros în trup şi în suflet şi aprehensiunea imensităţii spaţio-temporale prin mijloacele credinţei dă o notă definitorie volumului, unind prin braţele crucii mugurilor dimensiunile multiversurilor complexe ale existenţei.
Ineditul imaginilor poetice, care-i scot în evidenţa rimelor trăirile subtile, îmbracă forme dintre cele mai desfătătoare: „lacomi de cer pomii plâng după frunze” (…)/ când gerul zăpezii bate-n lemn de porţi” sau „galbene lanuri de grâu vibrau în prag/ şi floare-soarelui înflorea cu dor (…) de-am topit algebra din flori de pelin”, creând - pentru a câta oară? – vigoarea de necontestat a sonetului Apostolului Bărăganului
Încununându-se cu un binemeritat şi valoros premiu I la festivalul de la Odobeşti, „Vrancea Literară”, Crucea din muguri adie a început de „apus de soare” într-ale creaţiei literare pentru Aurel Buricea. Totuşi, la fel de fecund, acest început al „revederii”, ca toată lirica Apostolului…
