Oana
Dugan
Inner Callings – Chemări lăuntrice, cartea de debut a Bristenei Mantu, nepoata sensibilului poet Sterian Vicol, vine ca o gură de aer proaspăt în literatura română „dată la export” Apusului Europei, născând din noua generaţie iţită din frâmântările dornice de libertate şi eliberare ale anilor ’90 şi din frământările interioare ale generaţiei Emo, un stil aparte, specific dezrădăcinatului ce aparţine Tradiţiei Estului confruntat cu vâltoarea vieţii Vestului Europei. Jurnalul unui pelerin, cum este subintitulată cartea de poezie a Bristenei Mantu, tocmai acest lucru specifică: anume căutările şi tăinuirile interioare ale sufletului crescut la umbra valorilor Tradiţiei raportate la tumultul vertiginos al Lumii. Fiindcă ce altceva este o căutare interioară decât un drum în tainiţele propriului abis, pe ale cărui meandre labirintice nu poţi fi decât un etern pelerin? Autoarea însăşi este conştientă de frământările pe care le propune cititorului şi-şi consideră, pe drept cuvânt, lucrarea, ca pe o carte de terapie poetică, încât l-am putea parafraza pe Horaţiu şi afirma, după o atentă citire, în asentimentul aceluiaşi Homer („bonus dormitat Homerus”!): Ut therapia poesis! Or, o întreagă şcoală de psihanaliză este rezumată în versurile de multe ori cu iz de poezie populară românească într-o perfectă prozodie „anglicească” şi rafinată expresie în limba de origine, prin simplitatea alegerilor lexicale şi semantica frustă. Între troienirile vi(s)colinde ale Vindecării în păcat ale bunicului, din anii ’90, sau între lirismul pur cu accente de sensibilitate romantică al poemelor de debut ale acestuia şi maturizarea poetică la umbra lui Nichita Stănescu, ca o întreagă pleiadă optzecistă de altfel, şi încercările terapeutice prin poezia cu tendinţe clar psihanalitice a nepoatei, se naşte nu numai un hău generaţional al posibilităţilor expresive, ci o întreagă visum mundi a generaţiilor trezite la realitatea mileniului al III-lea, într-un New Age definitiv conturat ce-şi consumă deja potenţele spirituale. Carte nu numai a chemărilor, ci mai ales a încercărilor de depăşire a limitărilor spiritului în căderea sa în materie, lectura acesteia stârneşte un sentiment de „deznudare” în faţa diavolului bulgakovian, trăind pe viu impresia ochilor lasciv-scrutători şi avizi de viaţă ai lui Woland pe trupul tânăr al Margaretei sub acel neutru „без церемонии” din preambulul Balului Lunii Pline. Aceeaşi privire scrutător-pătrunzătoare o aruncă poetessa în fiecare vers al poemelor sale menite a dezţeleni patimi, a le dispersa şi dezrădăcina din tainiţele fiinţiale ale Spiritului trecut metempsihotic din experienţă în experienţă în turbulenţa vieţii pământene a acestui moment de kali yuga.
Cu posibilităţi şi mijloace estetice derivate din terapiile convenţionale şi neconvenţionale ale Psihologiei vestice contopite cu influenţele din ce în ce mai crescânde ale spiritualităţii, filosofiei şi metafizicii extrem-orientale, într-un limbaj simplu, tipic psihoterapeutului, cu valenţe expresive limitate în principal la valorile denotative ale verbului şi mai deloc jucând pe estetica inovării limbajului, poetica Bristenei Mantu nu propune deloc nevrozele spiritului tulburat şi turbulent al poetului „clasic întru modernism”, nici dilemele şi angoasele propriei fiziologii şi fiziopatologii (a se vedea trăirile anxioase şi pline de fiorii unei feminităţi patogenice ale poeteselor nouăzeciste!). Ci vine cu soluţii de ieşire din temerile existenţiale potenţial debilitante cu o nonşalanţă specifică acelui „Pragmatism mistic/delicat act de echililbru/între raţiune şi pasiune/structură şi spontaneitate”(..) de ca şi cum un întreg curs de psihoterapie s-ar putea transpune imanent în poezia provocărilor vieţii.
Însă, mai presus de toate, estetica Bristenei Georgiana Mantu construieşte un arc de pod între momentul literar prezent al Estului Europei şi ruinele Imperiului Britanic, în acelaşi mod în care proza plină de lirism a lui Joseph Conrad, scriitorul ieşit din şleahta nobilimii şi intelectualităţii polone, a adus estul european în prim planul literaturii moderne engleze cu mai bine de un secol în urmă. Cu Inner Callings – a Pilgrim’s Diary, literatura română încearcă o propensiune pe „piaţa” atât de cosmopolită, eclectică şi heteroclită a commonwealth-ului literar britanic, o lacrimă românească modestă în oceanul de literatură de limbă engleză, care, însă, cu potenţele „apelor sufletului” poetessei, suntem mai mult ca siguri că va naşte unde şi din unde, valuri!
Acestui prim volum de versuri nu putem decât să-i dorim să-şi scuture petalele poeziei nu numai în încercările de vindecare a sufletelor, ci, mai ales, să-şi troienească "vicolind şi viscolind" trăirile reale, fruste, de viaţă tumultoasă, în îndrăzneli estetice autentice, demne de descendenţa naturală, spirituală şi intelectuală din faimosul "bunic" al poeziei gălăţene – Sterian Vicol. Pe drept cuvânt, Chemările lăuntrice ale pelerinului Bristena Georgiana Mantu, publicate de Editura Timpul după fascinanta proză poetică - Memoria lui Femios - a bunicului, vine ca o fericită inspiraţie de a „mantui” poezia unei întregi familii! Nu mai e vorba de nici o încercare de „vindecare în păcat”, nici de îmblânzirea „ielelor lui Terian”, ci de mijloace rafinate artistico-estetice de punere în „ordine mundi” a spiritului rebel în veşnicele-i căutări identitare.
